Amenda de 40.000 lei pentru munca la negru si inspectii filmate – principalele noutati din Legea 239/2025

Amenzi mai mari, controale filmate si reguli noi pentru angajatori. Legea 239/2025 aduce schimbari importante in legislatia muncii.

Legea nr. 239/2025 privind stabilirea unor măsuri de redresare și eficientizare a resurselor publice și pentru modificarea și completarea unor acte normative- a fost publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 1160 din 15 decembrie 2025.

Aceasta lege aduce modificari importante in domeniul relatiilor de munca, vizand atat incriminarea mai severa a muncii nedeclarate, cat si extinderea atributiilor Inspectiei Muncii in activitatea de control.

Modificarile sunt relevante in special pentru angajatori si specialistii HR, avand un impact direct asupra riscurilor contraventionale si a modului de desfasurare a controalelor ITM.

I. Amenzi majorate pentru munca nedeclarata – modificarea Codului muncii

1. Majorarea cuantumului amenzii

Potrivit art. XXXIV din lege, se modifica art. 260 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, in sensul inaspririi sanctiunilor pentru primirea la munca fara contract individual de munca.

Astfel, primirea la munca a uneia sau a mai multor persoane fara incheierea unui contract individual de munca, cu incalcarea art. 16 alin. (1) din Codul muncii, se sanctioneaza cu:

  • amenda de 40.000 lei pentru fiecare persoana identificata in aceasta situatie.

Aceasta prevedere vizeaza strict situatia in care nu exista un contract individual de munca incheiat in forma scrisa anterior inceperii activitatii.

2. Plafon maxim al amenzilor aplicabile

Legiuitorul introduce si un plafon maxim al sanctiunilor contraventionale aplicate pentru munca nedeclarata.

Conform art. 260 alin. (1) lit. e) valoarea cumulata a amenzilor aplicate unui angajator:

  • nu poate depasi suma de 1.000.000 lei, indiferent de numarul persoanelor identificate fara CIM.

II. Noi atributii pentru Inspectia Muncii: utilizarea bodycam in controalele ITM

Pe langa modificarile aduse Codului muncii, legea introduce prevederi noi in Legea nr. 108/1999 privind infiintarea si organizarea Inspectiei Muncii, prin art. XXXIII.

privind infiintarea si organizarea Inspectiei Muncii, prin art. XXXIII.

1. Autorizarea utilizarii inregistrarilor audio-video

Prin introducerea art. 19¹, se stabileste ca:

  • personalul Inspectiei Muncii si al inspectoratelor teritoriale de munca care ocupa functii publice specifice poarta inregistratoare audio-video portabile de tip body worn camera.

Utilizarea acestora are ca scop desfasurarea activitatilor de control si cercetarea evenimentelor.

2. Inregistrarea fara consimtamantul persoanelor vizate

Conform art. 19¹ alin. (1), inspectorii de munca au dreptul:

  • sa fixeze cu mijloace foto-audio-video activitatile desfasurate la locul de munca controlat,

  • fara a fi necesar consimtamantul persoanelor vizate.

Aceasta prevedere are caracter special si se aplica exclusiv in exercitarea atributiilor legale de control.

3. Pastrarea si distrugerea inregistrarilor

Regimul de stocare a inregistrarilor este reglementat de art. 19¹ alin. (2), care prevede ca:

  • imaginile si inregistrarile audio/video pot fi pastrate maximum 6 luni de la data obtinerii;

  • daca sunt utilizate intr-o procedura judiciara, acestea urmeaza regimul probelor;

  • la expirarea termenului, inregistrarile se distrug prin proceduri ireversibile.

4. Protectia datelor cu caracter personal

Legea instituie garantii explicite privind protectia datelor, stabilind ca:

  • prelucrarea datelor cu caracter personal este interzisa in alte scopuri decat cele pentru care au fost colectate,

  • cu respectarea prevederilor Regulamentului (UE) 2016/679 (GDPR).

5. Procedura de aplicare

Detaliile privind: modul de inregistrare, stocare, accesare a inregistrarilor audio-video, urmeaza sa fie stabilite prin ordin al ministrului muncii, familiei, tineretului si solidaritatii sociale, conform art. 19¹ alin. (5).