Concediile medicale pentru sarcina si lauzie

Buna ziua,

La data migrarii in Reges online, avem in desfasurare concedii medicale pentru sarcina si lauzie.

Pentru aceste angajate, fac mai intai actualizare de informatii lipsa, cele introduse in noua versiune, sau inregistrez concediile medicale de la primul pana la zi.

Cum se introduc aceste concedii de la primul inspre data curenta, sau de la data curenta inapoi?

Apoi aceste angajate vor intra in CIC, practic nu vor mai avea contractul de munca activ, cand voi face actualizarea cu datele lipsa, cele de introdus obligatoriu in noua aplicatie?

Multumesc.

Bună ziua!

Indicat este să efectuați mai întâi modificările/actualizarea informațiilor care nu se regăseau în vechiul Revisal, iar ulterior să introduceți suspendarea pentru concediu medical.

Este foarte important ca data producerii efectelor modificărilor să fie anterioară primei zile de concediu medical, altfel sistemul va genera eroare la transmiterea suspendării.

Exemplu: dacă salariata are concediu medical începând cu 01.07.2025 (prima zi), atunci modificările contractului trebuie înregistrate cu data la care produce efecte 30.06.2025.

Concediile medicale se introduc în ordine cronologică, de la prima zi de concediu până la ultima.

Dacă modificările contractului nu sunt efectuate anterior suspendării pentru concediu medical acestea vor putea fi realizate doar după încheierea suspendării pentru concediu de creștere copil.

Buna ziua,

Multumesc pentru raspuns. Raman totusi cu o nelamurire, in sedintele facute de reprezentatii Inspectiei muncii spun ca aceste actualizari de informatii se fac cu data zilei in care le completam efectiv si sunt modificari. In acest caz daca am salariata in concediu de sarcina si lauzie din iunie, daca fac actualizarea datelor in septembrie, cand voi introduce concediile medicale nu cumva imi va da eroare si nu ma va mai lasa sa le inregistrez?

Zi cu spor!

Buna ziua,

Într-adevăr va da eroare. Din start, angajatii care au concedii medicale aflate în derulare la data migrării sunt considerați suspendați.

La preluarea acestora în REGES online ei vor fi activi.

Nu le actualizați datele, transmiteți din start suspendarea contractului pentru concediile medicale in derulare din -suspendare - nu de pe cele 3 punctulețe din istoric contract pentru că va v-a da eroare.

Apoi din suspendare - modificare prelungiți concediile medicale pe luna în curs.

Eu așa am procedat și nu am primit erori. Altfel nu se poate.