La data de 9 martie 2026, Înalta Curte de Casație și Justiție a pronuntat Decizia nr. 40/2026, in cadrul mecanismului de dezlegare a unor chestiuni de drept, ca urmare a sesizarii formulate de Curtea de Apel București – Sectia a VII-a pentru cauze privind conflicte de munca si asigurari sociale.
Hotararea are o importanta practica majora pentru litigii de munca, intrucat clarifica momentul de la care incepe sa curga termenul de prescriptie pentru pretentiile banesti rezultate din concediul de odihna neefectuat, precum si conditiile in care acesta poate fi compensat in bani.
Contextul juridic al sesizarii
Problema de drept analizata de instanta suprema a vizat interpretarea coroborata a mai multor dispozitii din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii:
-
art. 268 alin. (1) lit. c) – privind termenul de prescriptie de 3 ani pentru cererile privind drepturile salariale;
-
art. 146 alin. (2) si (3) – referitoare la reportarea concediului de odihna neefectuat.
In practica au aparut interpretari diferite in ceea ce priveste momentul de la care incepe sa curga prescriptia atunci cand un salariat solicita compensarea in bani a zilelor de concediu de odihna neefectuate la incetarea raportului de munca.
Solutia Inaltei Curti
Prin Decizia nr. 40/2026, instanta suprema a stabilit doua principii esentiale.
1. Momentul de la care curge termenul de prescriptie
Termenul de prescriptie de 3 ani, prevazut de art. 268 alin. (1) lit. c) din Codul muncii, incepe sa curga de la data incetarii raportului de munca, in cazul pretentiilor pecuniare derivand din concediul de odihna neefectuat.
Astfel, dreptul la compensarea in bani devine actual si exigibil numai in momentul incetarii contractului de munca, deoarece pana atunci regula este efectuarea concediului in natura.
2. Compensarea concediului pentru perioada care depaseste termenul de report
In ceea ce priveste perioada care depaseste termenul de report de 18 luni, prevazut de art. 146 alin. (2) si (3) din Codul muncii, Inalta Curte a stabilit ca:
-
dreptul la compensare in bani exista atunci cand angajatorul nu a oferit in mod efectiv salariatului posibilitatea de a efectua concediul;
-
dreptul nu exista atunci cand salariatul a refuzat sau s-a abtinut sa efectueze concediul, desi angajatorul i-a oferit aceasta posibilitate.
Prin aceasta interpretare, instanta pune accent pe obligatia angajatorului de a asigura exercitarea efectiva a dreptului la concediu anual platit.
Semnificatia deciziei pentru practica judiciara
Decizia nr. 40/2026 clarifica doua aspecte importante:
-
Unificarea practicii privind prescriptia – instantele vor calcula termenul de 3 ani de la incetarea contractului de munca.
-
Responsabilizarea angajatorului – acesta trebuie sa demonstreze ca a oferit efectiv salariatului posibilitatea de a efectua concediul.
In lipsa acestei dovezi, angajatorul poate fi obligat la plata compensatiei banesti pentru concediul neefectuat, chiar si pentru perioade mai vechi.
Caracterul obligatoriu al deciziei
Conform art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă al României, dezlegarea data problemelor de drept este obligatorie pentru toate instantele de judecata, de la data publicarii deciziei in Monitorul Oficial.
Prin urmare, interpretarea stabilita de instanta suprema va trebui aplicata in toate litigiile similare privind compensarea in bani a concediului de odihna neefectuat.
Concluzie
Decizia nr. 40/2026 a Inaltei Curti reprezinta o interventie importanta pentru clarificarea regimului juridic al concediului de odihna neefectuat. Instanta suprema stabileste ca termenul de prescriptie pentru cererile privind compensarea in bani incepe la incetarea raportului de munca si conditioneaza existenta dreptului pentru perioade mai vechi de comportamentul angajatorului in raport cu obligatia de a permite efectuarea concediului.