daca am un salariat care a avut concediu medical 183 zile pana la data de 29 iulie, in continuare cu un diagnostic, iar astazi, 30 iulie a venit cu un concediu medical initial, care are alt diagnostic, cum procedez? Incetez suspendarea pentru vechiul diagnostic sau merg in continuare pe aceeasi suspendare cu noul concediu medical initial, care are alt diagnostic? Multumesc.
Având în vedere că certificatul medical prezentat este unul inițial, și nu încontinuare, considerăm că se impune încetarea suspendării contractului individual de muncă pentru concediilor medicale anteriore și înregistrarea unei noi suspendări, în conformitate cu noul certificat medical adus de salariat.
Da, data încetării suspendării este 30.07.2025, având în vedere că ultima zi de concediu medical a fost 29.07.2025. Dacă salariatul a prezintat un nou certificat medical cu prima zi 30.07.2025, suspendarea contractului individual de muncă va fi operată cu data de 30.07.2025.
Buna ziua, in cazul in care am concediu medical pe data de 28,29.07.2025 si din data de 30.0.07.2025 vine la lucru, data operarii suspendarii trebuie sa fie in 29.07.2025 cu intrare in vigoare din 30.07.2025, sau pot sa operez incetarea suspendarii in data de 30.07.2025?
Potrivit art.5 alin. (1) lit. e) din HG 295/2025, datele prevăzute la art. 4 alin. (2) lit. p) se transmit cel târziu în ziua anterioară datei suspendării/datei încetării suspendării, cu excepția cazurilor de suspendare în baza certificatelor medicale, când transmiterea în Registru se face în termen de 3 zile lucrătoare de la data înregistrării la angajator a certificatului de concediu medical, a absențelor nemotivate, precum și a situațiilor de suspendare în caz de forță majoră, când transmiterea în Registru se face în termen de 3 zile lucrătoare de la data suspendării.
În cazul în care salariatul are concediu medical în zilele de 28–29.07.2025 și revine la muncă în data de 30.07.2025, data operării încetării suspendării în Revisal trebuie să fie cel târziu 29.07.2025, cu menționarea datei încetării suspendării ca fiind 30.07.2025.
Buna ziua, avem si situatii in care aduc cm-ul dupa cateva zile de cand au revenit la munca- si trece termenul de INCETARE SUSPEDNDARE in ultima zi de cm- - este vreo problema? nu am primit ceva cu rosu- am irnegistrat si a mers!
BUNA ZIUA - AS MAI AVEA O INTREBARE: daca am 2 concedii medicale - trebuie sa intru sa fac incetare suspendare si dupa primul sau pot sa inregistrez si cel de-al 2.lea si la sfarsit sa fac o singura incetare suspendare?