Cate contracte de munca poti avea in paralel?
Conform art.35 – Codul muncii orice salariat are dreptul de a incheia contracte individuale de munca cu angajatori diferiti sau cu acelasi angajator, fara ca programele de munca sa se suprapuna. Salariatul are dreptul la salariul corespunzator pentru fiecare dintre aceste contracte, iar niciun angajator nu poate trata salariatul in mod nefavorabil in exercitarea acestui drept.
Limitari si recomandari pentru incheierea mai multor contracte de munca
1. Respectarea timpului de lucru
Potrivit legislatiei, nu exista o interdictie explicita cu privire la posibilitatea unui salariat de a avea mai multe contracte de munca cu norma intreaga. Totusi, este esential sa se respecte limita maxima de 48 de ore pe saptamana, inclusiv orele suplimentare.
2. Compatibilitatea dintre posturi
Nu trebuie sa existe clauze de exclusivitate sau incompatibilitati intre joburile pe care le ai. Unele contracte de munca sau domenii de activitate (de exemplu, functii publice sau profesii liberale) pot impune restrictii privind angajarea simultana in mai multe locuri de munca. De asemenea, nu poti desfasura activitati care ar aduce un conflict de interese intre angajatori, cum ar fi lucrul pentru companii concurente.
3. Respectarea obligatiilor fata de fiecare angajator
Esti obligat sa iti indeplinesti toate sarcinile stabilite in fiecare contract de munca. Nerespectarea acestor obligatii poate duce la sanctiuni disciplinare, inclusiv incetarea contractului de munca.
In principiu, nu exista o limita legala privind numarul de contracte de munca pe care le poti avea. Cu toate acestea, legea impune o limita pentru a tine cont de restrictiile de timp, inclusiv pauze. Recomandarea este sa se incheie un contract de munca cu norma intreaga de 8 ore si, daca este posibil, unul cu timp partial, deoarece munca prestata trebuie sa fie posibila, iar programul de lucru sa fie unul realizabil.